Dragă consătean/că,

 

Anul ăsta am aflat și eu de ce-n ianuarie “the new me” nu-i tangibil. De vreo 400 și ceva de ani ne ghidăm după calendarul gregorian de 12 luni, care începe pe 1 ianuarie și e inspirat de ăla Iulian. Doar că Iulianul a fost o invenție care s-a ghidat după nevoile nomenclaturii Imperiului Roman, nu după ce instincte naturale avem noi. Noi, care suntem o ființă vie pe o planetă vie, în care natura are niște cicluri ale ei. Ciclul natural acum fiind: mâinile în buzunar, te uiți în zare, oftezi, pufăi aburi reci pe nas, mănânci, mai tai un lemn, faci focul și te uiți la cum pisică-ta a devenit un ghem de blană. Hibernare. Ființa noastră profundă asta vrea să facă. Să se odihnească la un loc cu copacii până revin mugureii. 

Calendarul ăsta a venit mănușă pe sistemul capitalist, care te pune la muncă un an întreg cu niște zile artificiale de vacanță într-o perioadă când natura nu e-n vacanță. Suntem obligați să fim anacronici cu natura. E împotriva naturii ca începutul de an, în care noi să ne dăm restart, să fie în ianuarie. Sabina Hondru a scris aici mai pe larg despre diversele calendare care mai există prin lume și care se ghidează după altceva decât taxe și productivitate.

 

Nu pare în puterea noastră să schimbăm un calendar care face acuș juma' de mileniu, așa că ne vom concentra pe ce e în puterea noastră. Dacă condițiile îs propice (la job, în familie) putem încerca să ne ascultăm nevoile psiho-emoționale și fizice și să încetinim ritmul. Putem încerca să nu punem presiune aiurea și să ne odihnim cu fiecare ocazie. În loc să folosim orice timp liber avem ca să mai bifăm nu știu ce, mai degrabă hibernăm, observăm și existăm, pur și simplu. Și eventual citim și acest mail plin de recomandări giugiuc pentru o hibernare de calitate 😎.

 

SERIALE

 

Am văzut anul trecut niște producții fără cusur, cum rar se întâmplă să privești. Unele seriale țintesc spre teme mari cu răspunsuri grele. Proiecte ambițioase, care, din fericire, își găsesc finanțatori (o mare mirare pt mine). 

 

Pot să înțeleg reticența de a privi serialele ca artă înaltă pentru că scopul lor inițial a fost în principal de entertainment. Iar platformele de streaming plusează pe asta condiționându-ne mental să facem bingeing mindless. Dacă n-ai disciplină te transformi într-un homo-deloc-sapiens care face naveta muncă-sufragerie și nu-și mai dă timp să proceseze ce trăiește și ce vede. Intri într-un ciclu toxic de muncă nesatifsăcătoare pe care încerci s-o dregi cu entertainment. Dacă vă simțiți prinși în acest loop, vă rog să nu dați play la aceste recomandări fiindcă e păcat și de ele (că necesită o anumită prezență) și de voi (că mai bine folosiți timpul să vă reculegeți). 

 

Serialele ca viciu nu sunt ok. Ne perturbă somnul care realmente, confirmat de studii serioase (a se citi Totul despre Somn, de Matthew Walker), ne impactează sever sănătatea și încă un episod la 3 noaptea nu merită treaba asta. Dar, dacă ai disciplină și vrei totuși să vezi niște povești bune anul ăsta, am ce recomanda. 

 

Platformele de streaming produc mult prea multe pe bandă rulantă și multe nestemate se pierd printre tinichele. De aceea vin eu să vă ghidez calea cu felinarul ridicat (ce aroganță pe mine). Opririle se fac la:

 

FILM

Nu există film cu Julia Roberts din anii ‘90-2000 care să nu merite, dar ăsta e potrivit pentru perioada asta deoarece o parte se petrece iarna. Pentru iubitorii de artă e un deliciu, întrucât urmărim o profesoară debutantă de Istoria Artei încercând să pătrundă cu tehnici subversive educațioanle într-o școală conservatoare de fete. 

 

Filmul își face clară tema de la început printr-un cadru cu Profesoara Watson care, fiind în tren spre școala la care va preda, se uită la "Domnișoarele din Avignon" de Picasso (un controversat, încă, al vremii). Așadar, condiția femeii așa zis emancipate este tema majoră. 

 

Subiectul e în continuare actual și, deși am anumite obiecții vizavi de feminismul "alegerii" care ne e prezentat în anii 2000 ca varianta progresistă, e scris foarte bine. Nu ratează ocazia să ne prezinte și nițică clasism și cum rolurile de gen îs mult mai parșiv atribuite într-o societate care a renunțat doar formal, nu și cultural, la ele. Aș adăuga că nu e un film feminist de agendă insipidă, ci e un film care explorează elegant și firesc aceste subiecte. 

 

Decorurile senzaționale din școala de fete, hainele superb croite ale burgheziei americane a anilor ’50 și coafurile sofisticate (vezi aici o selecție de imagini) te mai fac să uiți cum ți-a crescut pulsul când ai aflat că la Yale existau doar 5 locuri speciale pt femei acum mai puțin de 80 de ani. Îți dai seama de cât de puțin timp trăim aceste vremuri privilegiate. Vremuri în care, din păcate, reapar trendurile femeii utilitare mascate în menire și scop dumnezeiesc. 

 

Filmul poate fi văzut pe Netflix (va dispărea din grilă în curând).

 

ANIMAȚII

Încheiem cu animațiile. Animațiile despre care vorbim nu intră la categoria desene animate pentru copii. Ele sunt un mediu artistic prin care se spun în moduri incredibil de creative niște lucruri importante. Am văzut anul ăsta la Animest nișe animații de la care am plecat mai existențialistă decât am intrat și la altele la care am râs de mi-au dat lacrimile. Aici găsți lista cu toate. 

 

Imaginea de mai sus e din The Square, care, alături de Parfumul Irakului, sunt două dintre cele mai bune filme văzute de mine anul trecut. Ambele explorează capacitatea distructivă a sistemelor autoritare de a-ți confisca viața. E despre contaminarea sufletului și carotarea umanismului de către sisteme politice oportuniste. Primul se petrece în Coreea de Nord, iar celălalt te trece prin toate regimurile din Iraq din ultimii 70 de ani. 

 

DOCUMENTARE

Devine un mail prea lung. Am văzut 46 de documentare anul trecut. 😳 De ce? Documentarul de festival* rămâne cea mai onestă formă de a spune adevărul despre lume. Ce-i lipsește-n finanțare e compensat de pasiunea celor ce-și dedică ani să documenteze un subiect cât mai necontaminat posibil. 

 

DAR, pasiunea aia nu e suficientă ca să ai și PR bun, motiv pentru care nu găsești documentarele astea online aproape nicăieri, nu au pagini de social media, nu au pagină pe IMDB, nu au un amărât de fucking trailer🤌. E o jale. Indiferent cât sunt de excepționale și marcante, se așterne obscuritatea peste ele și-n loc să atingă mulțimi, ne mângâiem pe cap cei câțiva mii care avem norocul să le vedem pe la vreun festival de nișă. E foarte trist. Și mare, mare păcat, la cât se muncește la ele. 

 

Cu toate astea, de dragul recensământului și fiindcă vreau să le aveți în vedere când apar pe la câte un eveniment sau știți voi metode mai eficiente de a le găsi 👀 am depus o muncă substanțială să le identific, să le pun în ordine, să le găsesc trailere și sursele de vizionare, acolo unde, prin ceva minune, există. Le-am centralizat pe toate aici. Să fie de folos, că mie tare mi-au fost. 

 

Imaginea de mai sus e din unul dintre documentarele mele favorite: Kabul, Între Rugăciuni. Din păcate nu-i nicăieri online, dar dacă reușiți să dați de el, nu ezitați. E o adevărată piesă de cinema care intră în intimitatea unui taliban mujahedin. Este cu atât mai frapant întrucât urmărim și povestea fratelui mai mic, care-i calcă pe urme și vedem cum se construiește această mentalitate de tip kamikaze. Cum de au reușit realizatorii să pătrundă în acest univers complet închis outsiderilor e uluitor. 

 

Mergeți anul ăsta la măcar unul dintre aceste festivaluri fiindcă schimbă vieți, perspective:
/ Festivalul de Film și Istorii Râșnov (Râșnov)

/ Astra Film Festival (Sibiu)

/ Urban Eye Film Festival (București)

 

 

Să ne luăm, vă rog, de mână în astral, și să manifestăm împreună o bază de date globală cu documentare, filme, animații, anime-uri și scurtmetraje cu tot ce s-a făcut vreodată (nu e chiar imposibil, filmul are puțin peste 100 de ani de când există, deci e doable). 

 

O platformă care să poată fi accesată de oriunde (nu cu șpagaturi VPN) de unde să putem închiria la alegere, așa cum închiriai vhs-uri odată. Din păcate nicio platformă nu le are pe toate și suntem la cheremul giganților care aleg pt noi (gen Netflix) și câțiva mici care se chinuie să obțină licențe (gen Mubi sau Arte.tv). Doamne ajută!

 

 

Îs conștientă că e un mail cu recomandări care vă ține lipiți de ecrane, dar am vrut să trag o linie, inclusiv pentru mine, la tot ce-am consumat anul trecut pe zona asta și merita împărtășit. 
 

La ce să vă așteptați în acest an de la Zarzavatul lunar? Vom vorbi destul de mult despre vechituri, renovări, consăteni harnici și tot felul de curiozități. Important e ca atunci când încheiați acest scroll s-o faceți inspirați și cu zâmbetul pe buze. Că-n rest avem suficiente motive să ne încruntăm. 

 

Îți place zarzavatul?
 

Mailul ăsta ajunge la 5793 de consăteni, iar activitatea de pe insta la 25.600 de consăteni. 144 dintre voi sprijină lunar cu echivalentul unei cafeluțe această activitate. În satul nostru nu se percep taxe, dar încurajăm dărnicia. 
 

Mai e mult până voi putea zice că activitatea asta se autosusține, if ever. Dacă simți că vrei să mă apropii de acest ideal, poți sprijini ceea ce unii dintre voi ați numit “doza de normalitate din online”  cu un abonament lunar (sau donație unică) pe Buy me a Coffee. Cel mai bun sprijin e ăla mititel, dar recurent. 

 

Și ca să-nchei cu o vorbă înțeleaptă:

sa Avem un an!

Acesta se vrea a fi un mail lunar cu recomandări tzutz pentru vremuri tulburi. Dacă v-a plăcut și considerați că vă face viața mai faină nu ezitați să-mi scrieți pe mail, pe Instagramul cel de toate zilele sau să dați un forward la prieteni în nevoie. 

 

Toate zarzavaturile trimise până acum le găsiți aici. 

Ne vedem pe @zavatos. Ceau și behehe!