Dragă consătean/că, A venit vara și Meta ne-a dat satul înapoi! Probabil s-a gândit că am nevoie de voi să m-ajutați la adunat fânul sau ceva :)) Poate ar trebui să mă bucur mai tare, dar nu mă pot gândi decât la faptul că un robot mi-a zis mie că-s robot 🤡 și mi-a respins actele de identitate și timp de 5 săptămâni a refuzat să-mi dea înapoi munca de peste un deceniu. Următorul paragraf vă sugerez să-l păstrați pentru voi. Am devenit ușor paranoia și e un efort în plus să caut căi sigure de a spune adevărul fără să ne belească un algoritm dubios. Aș fi vrut ca asta să fie o poveste despre cum dreptatea există, dar în realitate problema mea nu a fost rezolvată pe căi normale, cu un customer support real și competent, ci cu cineva care știe pe cineva care știe. Halucinant, nu-i așa? Zeci de mii de conturi care n-au avut contactele mele și incredibila rețea de sprijin pe care o am eu, sunt pierdute. Vieți distruse, afaceri afectate și moralul făcut praf. Pentru că aceste platforme nu sunt niște pixeli inofensivi. Revin pe Insta cu inima grea și încrederea praf. Așa că după ce terminați de citit mailul ăsta, vă invit să lecturați pe îndelete ce s-a întâmplat aici, unde găsiți și un Kit de siguranță pentru Social Media, pe care l-am scris în speranța că vă poate ajuta, într-o oarecare măsură, să vă protejați de abuzuri din partea Meta. Bun, și acum că v-am băgat în angoasă distopică, hai să ne întoarcem la oile noastre și să vă dau ceea ce v-am promis cu acest NL: un dram de claritate și frumos într-o lume foarte tulbure. |
|
THE EXPANSE (6 sezoane, Prime) Mailul ăsta ar fi prea lung dacă aș începe să disec ceea ce eu consider a fi cel mai bun serial SF făcut vreodată. Un magnum opus al genului, o operă shakespeareiană în spațiu, de un realism și o sobrietate rar întâlnite în SF-uri. O să vă întrebați de ce n-ați auzit de el. Păi pentru că a fost produs de un canal TV pe nume SyFy, nu de o platformă mare de streaming. N-a avut bugete de promovare, ci doar oameni geniali la cârmă, care au luat materialul sursă (cărțile lui James S. A. Corey) și au făcut ceva memorabil. Ulterior, la presiunea unei baze de fani înfocați, serialul a fost preluat de Prime și dus la capăt cu bugete mai impresionante. Însă a rămas într-o zonă de hidden gems, chiar dacă e în top 250 series pe IMDB. Premisa e simplă și funcționează pentru că e un viitor pe care ni-l putem imagina cu ușurință. Avem 3 poli: 1. Pământul. Planeta noastră e în colaps climatic, societatea nu prea mai are joburi din cauza AI-ului și a imposibilității de a face agricultură, iar sistemul e condus de ONU, într-o variantă schingiută de democrație planetară care atârnă de-un fir de ață. Mentalul colectiv e alimentat de ideea că oamenii de pe Pământ sunt originari și e dreptul nostru istoric să fim cei mai puternici. 2. Marte. Omul a devenit marțian și face terraformare (transformarea unei planete ostile în planetă funcțională cu apă, oxigen și toate cele). Marte a devenit o națiune separată de Pământ. Acolo toată lumea are joburi concentrate în jurul tehnologiei militare și științifice. Națiunea lor e alimentată de scopul comun de a transforma Marte în ceea ce era Pământul cândva. 3. Centura. Un asteroid din spațiu exploatat pentru resurse atât de Pământ, cât și de Marte, care țin populația de pe Centură într-o stare de opresiune. Centura nu e o națiune, însă populația e alimentată de scopul comun al eliberării de sub jugul exploatării. Acești jucători trăiesc într-o lume în care orice boală are un tratament, cancerul nu te mai omoară și viața se întinde peste 130 de ani. Nu mai există misoginism, homofobie sau rasism. “Deci o utopie!” o să ziceți. Din păcate, nu. În ciuda progresului pe unele planuri, mentalitatea de grup de tip “ei vs noi” prinde alte forme, care relevă veșnicile mentalități imperialiste și genocidare, ce-și găsesc mereu justificare. |
|
Nu există tușe grosiere, fiecare personaj e construit cu sens și nuanțe, iar binele are o plurivalență firească într-o lume în care fiecare crede că valorile lui îs mai bune decât ale altuia. Desigur, are și momente de slăbiciune, prin sezonul 5, când mai scârțâie ici-colo, dar trecem peste. Luptele între cei 3 poli se schimbă când în schemă apare o formă de inteligență extraterestră, care catapultează oamenii într-o cursă halucinantă după controlul acesteia. Este cea mai creativă abordare a unui element extraterestru, pe care eu am văzut-o vreodată explorată în ficțiune și cu asta vă salut și vă urez vizionare plăcută. p.s. Bonus! Fiecare apariție a Avasaralei este un moment de peak fashion statement. |
|
Vă anunț cu mult entuziasm că s-au aliniat planetele și împreună cu Anna Chițan ( Annterior Studio) am demarat proiectul #NeverTooOld. Împreună vom renova corespunzător un bloc vechi de 100 de ani. Cum vom face asta? De ce facem asta? Și foarte important, cu ce facem asta? La toate întrebările astea vom răspunde duminica viitoare, 21 iun, ora 11:00 într-un Live pe YouTube. Vom bea cafeluța târzie împreună și vom răspunde tuturor curiozităților. |
|
CE-I DE VĂZUT PE STREAMING? |
|
Doar fiindcă m-a lăsat Insta fără platformă 5 săptămâni, nu înseamnă că am dispărut complet de acolo. Țin să mulțumesc pe această cale celor de la Films in Frame Mag, care au continuat colaborarea cu mine, în ciuda condițiilor nefaste. Rubrica “ Ce-i de văzut pe streaming, cu Zavatos” a continuat. În ideea de a nu lăsa algoritmii să decidă pentru noi, la fiecare final de lună postăm un video cu câteva filme la care poți da play cu încrederea că nu pierzi timpul. Vezi aici cel mai recent material în care vorbesc despre, ce să vezi, distopii. |
|
A început sezonul evenimentelor și vacanțelor. Parcă vă văd dând scroll ore bune încercând să vă decideți pe unde să mergeți. Vă rezolvă fata. Iată câteva recomandări. |
|
MuzA - Muzeul de Arhitectură din România |
|
Unde? Palatul Creditului Funciar Rural București. Când? Toată luna iunie. Urmăriți activitatea aici. Timp de 4 ani Muzeul va fi mobil, cu expoziții prin tot felul de locuri interesante din România și speranța unui loc permanent la final. Au dat startul cu o expoziție într-o clădire unde, în mod normal, nu e acces și-n care n-a fost deranjat praful aproape 20 de ani. De aceea, până la finalul lunii, musai să trageți o fugă. Din ce înțeleg, domnul Suditu, care e această minte deschisă din administrația PMB-ului, se chinuie s-o bage într-un program de restaurare și s-o transforme într-un centru al urbanismului. Ținem pumnii! 🤞 |
|
BDF - Bucharest Design Festival |
|
Când? Până pe 21 iunie. Unde? În tot Bucureștiul. Fostul RDW (Romanian Design Week) a devenit actualul BDF, care angrenează întreg orașul într-o frenezie a iubitorilor de design din toate sferele: grafic, vestimentar, de interior, de arhitectură, de urbanism etc cu un număr impresionant de evenimente satelit. Eu am aterizat din întâmplare la expoziția internațională de la Univ de Ahitectură Ion Mincu. E o oportunitate bună să vedeți și clădirea universității, care e o superbitate ce unește clasicismul sec XIX cu modernismul sec XX. Am avut noroc să fiu singura vizitatoare în ziua respectivă și m-am bucurat nestingherită de niște pavilioane care mi-au stimulat creativitatea și despre care voi scrie aici. |
|
TEATRU - Bună ziua, Diana! Bună ziua, Cella! |
|
Când? 11 și 12 iulie. Unde? În Constanța. Am văzut spectacolul în București. Tot într-o casă veche. Fac ce fac și tot la vechi trag. Casa e sediul Asociației Hearth, care se află pe o stradă cu un nume fermecător: Str Parfumului 19 🫠. Despre casa asta oi povesti cu altă ocazie. Nici nu știam unde mă duc. Pașii m-au dus într-acolo fiindcă eram curioasă ce text a ieșit din condeiul (sau mă rog, tastele) Aidei Economu, care și joacă. Piesa pornește de la o fantezie în care o scriitoarea Cella Serghi își întâlnește personajul și se iau la trântă (metaforic). Mi-a plăcut fiindcă povestea funcționează ca un vehicul ce te poartă prin reflecții necesare despre rolul femeii în societate și-n reflexia din oglindă. Într-o lume polarizată ca a noastră, în care între feminism și misoginie nu mai există nimic decât război, astfel de abordări îmi par necesare și curajoase. |
|
EFORIE - Vraja Mării by The Sea |
|
Apropo de Constanța, nu știu pe ce coaste luxuriante ajungeți voi, însă eu în fiecare an mai descopăr ceva care să mă readucă pe litoralul românesc. Zarzavatul lunii Iulie îl voi dedica lui. Am o istorie lungă cu acest mal al Mării Negre și cred ca va fi o incursiune tare interesantă pentru toată lumea, presărată de nostalgie, potențial și speranță, dar și tot felul de experiențe hilare cu tot ce înseamnă hospitality la mare în România. Momentan, ce vreau să vă zic e că anul ăsta eu mă duc la Eforie cu familia, ceea ce nu s-a mai întâmplat de 20 de ani. Adiția nouă sunt finuții mei de 2 și 3 ani și mi-am misiunea nr 1 e să fac cu ei cel mai frumos castel de nisip din Eforie Sud. Ca să fac asta am căutat o cazare care să nu mă încrunte cu gazonul fake și lebede pe pat și mi-am amintit Vraja Mării a deschis o locație nouă. Am descoperit Vraja Mării anul trecut, când m-am dus cu bilet de trimitere la proceduri reumatologice alături de oameni în etate și ghinioniști 40+. Eu eram cea mai tânără de acolo. Mi-a plăcut mult doctorița și terapeuții și atitudinea și atmosfera și tot. Așa că anul ăsta după ce am rupt booking și airbnb în două și n-am găsit nimic decent, i-am sunat și mi-au zis de noua locație. Vă povestesc data viitoare cum a fost. |
|
🎉 Vă anunț cu bucurie că luna trecută am strâns cu ajutorul vostru 2170 RON pentru Ambulanța pentru Monumente. Banii ăștia vor merge la finalizarea Casei Voluntarilor, care e esențială pentru a ține echipa unită și a putea continua monumentala muncă de restaurare a multor monumente din România. Gândiți-vă că numai anul ăsta au 16 șantiere concomitente în toată țara. Bravo! 🙏 Ce sprijinim luna asta? E al treilea an când “înot” pentru Little People la Swimathon. Cancerul a doborât mai multe persoane în familia mea și e o frică pe care o port constant cu mine. Eu însămi pășisem pe drumul ăsta, însă am descoperit celulele precanceroase la timp, m-am operat și am scăpat. Dar mult prea mulți omuleți nu scapă, în special ăia mici. Little People ajută familiile copiilor bolnavi de cancer să navigheze sistemul medical. De 20 de ani schimbă fundamental viețile acestora. Am avut inclusiv ocazia să merg la o gală de-a lor, unde supravețuitorii devin temerari și petrec împreună. E o comunitate cum rar întâlnești. Anul ăsta n-am ambiții mari fiindcă nu m-am simțit aptă să “înot” suficient. Mi-am propus o sumă modestă de 5000 RON, pe care sper din suflet să o strâng împreună cu voi. Dacă vreți să mă ajutați în acest demers, donațiile se fac aici. |
|
Mailul ăsta ajunge la 6414 consăteni 👀, iar activitatea de pe insta la 29.000 de consăteni. Dintre aceștia 221 dintre voi sprijină lunar cu echivalentul unei cafeluțe această activitate 🙏. În satul nostru nu se percep taxe, dar încurajăm dărnicia. |
|
Nu cred că activitatea mea online se va putea autosusține vreodată, dar dacă simți că vrei să mă apropii de acest ideal și crezi că ce fac pe net aduce ceva bun în viața ta, poți sprijini satul zavatos cu un abonament lunar (sau donație unică) pe Buy me a Coffee. Cel mai bun sprijin e ăla mititel, dar recurent. |
|
Din primăvară m-am apucat de un soi de consultanță pentru cei care au locuințe socialiste și nu știu ce să facă cu ele. Când vine vorba de locuire, locuințele astea îs feblețea mea. Văd cu cât amar locuiesc oamenii în ele fiindcă nu știu ce să le facă sau șterg cu radiera tot și fac cutiuțe gri. And I am here to fix it 🤓. Am deja 3 proiecțele în portofoliu și unul pe rolă 😃 și încă nu-mi vine să cred. Designul interior e un serviciu premium și are un cost prohibitiv pentru a transforma genul ăsta de locuințe. Ia mult timp să faci o schiță gândită ca asta de mai sus și foarte multă pricepere să faci schița asta realitate, de aceea e și scump. N-am o soluție ideală, dar momentan am încropit niște pachete la niște prețuri foarte mici, de m-au certat prietenii și specialiștii că le stric piața, ca să vin în preîntâmpinarea acestor nevoi ignorate de industrie. Momentan îs alimentată de entuziasm. Vedem cât se poate așa. Până atunci, dacă aveți o locuință construită înainte de anii '90 și aveți nevoie de idei, intrați aici. |
|
Nu vreau să încheiem pe stomacul gol așa că, dacă sunteți în București, trageți, vă rog eo, o fugă la vietnamezul meu preferat: PHO BAR. Este i-re-pro-șa-bil și are niște prețuri suprinzător de mici raportat la ce costuri a ajuns orașul ăsta să ceară pe mâncare. O să vă placă mult și masa la care stați, care invită la o experiență comunală, de praznic, dar cool :)). |
|
Acestea fiind spuse, dacă ați ajuns aici sunteți eroii mei pe ziua de azi. Înseamnă că “your attention spam is not broken” ca să citez un consătean care a rezistat 5 minute întregi la video ăsta. |
|
Și nu Uitați! Într-o Lume de Ciobani abuzivi, fii o oaie neagră! |
|
Acesta se vrea a fi un mail lunar cu recomandări tzutz pentru vremuri tulburi. Dacă v-a plăcut și considerați că vă face viața mai faină nu ezitați să-mi scrieți pe mail, pe Instagramul cel de toate zilele sau să dați un forward la prieteni în nevoie. Toate zarzavaturile trimise până acum le găsiți aici. |
|
Piața Sf. Ștefan București, 023998, Romania |
|
|
|